Română  |  English
Prima
Contact
Harta
Chestionar
Considerati ca aportul D-tra este important pentru edificarea unei societati democratice?.
Sigur da
cred ca da
sigur nu
cred ca nu
Nu vad cum
Nu stiu
Votează
Arhiva
Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul IDIS Viitorul - Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
 
European Leadership Program
Democracy Debate
In calea spre Parlament
Prima / Vladimir SOCOR / Spre deosebire de Georgia, Republica Moldova păstrează şansa reîntregirii cu Transnistria
15.09.2008
Spre deosebire de Georgia, Republica Moldova păstrează şansa reîntregirii cu Transnistria
Versiune tipar
   

Radio Free Europe
Wednesday, September 3, 2008
Ora Moldovei

Rusia  a  reuşit  să  provoace  Georgia  la  război, conform  scenariului  folosit  încă  în  anul 1992 împotriva Republicii Moldova. Să ne reamintim cum s-a desfăşurat operaţiunea militară a Rusiei în Transnistria şi la Tighina în primăvara şi vara lui 1992. Detaşamente paramilitare acţionind in numele autorităţilor de la Tiraspol, dirijate si înarmate de armata Rusiei, au ocupat localităţi din stînga Nistrului, alungînd autorităţile legitime ale Republicii Moldova si anexînd teritoriul. Acest tip de agresiune armată, caracteristic Rusiei, este cunoscut sub denumirea de “agresiune prin interpuşi.”

Agresiunea a cuprins şi malul drept al Nistrului cand fortele ruso-tiraspolene au intrat in oraşul Tighina. În luna iulie 1992, autorităţile de la Chişinau mai controlau doar cateva cladiri din oraş, inclusiv sediul poliţiei, atacat permanent cu automate şi grenade. Zilnic erau ucişi poliţişti. Preşedintele si guvernul Republicii Moldova n-au mai putut răbda această provocare. Pentru a-i salva pe poliţiştii care încă mai rezistau în sediu, pentru a păstra oraşul Tighina, unităţi militare moldoveneşti au intrat şi restabilit controlul în oraş, învingîndu-i repede pe agresorii interpuşi, dar numai pentru o zi. Imediat a intervenit armata rusă, de astă-dată făţiş, cu forţe zdrobitoare. Rusia a constrîns Republica Moldova să iscalească un armistiţiu prin care statul a fost practic rupt in două, pierzînd şi Tighina pe malul drept.

În mod asemănător a acţionat Rusia în Osetia de Sud împotriva Georgiei. În ambele cazuri, Transnistria-Tighina în 1992 şi Osetia-Georgia în  2008,  Rusia a  declanşat  un  proces  de escaladare  treptată  a  conflictului, operînd la început prin agresori interpuşi, provocînd reacţia statului atacat, şi trecînd rapid la agresiune directă împotriva acestuia.

Agresorii interpuşi -- Ruso-tiraspoleni  sau Osetini -- au  atacat întai la  nivelul  paramilitar.  În  faţa  acestei  provocări, statul  legitim -- Republica Moldova  sau Georgia -- a  răspuns  cu  propria  sa  armată,  instrument legal al  statului, escaladînd conflictul. Rusia, la  rândul  ei,  a  răspuns  cu  forţe militare infinit mai puternice de cât cele ale Republicii Moldova sau  ale  Georgiei.  La  fiecare  etapă  a  acestui proces,  Rusia  a  controlat escaladarea conflictului.  Apoi  a  dictat  condiţiile  politice  şi militare ale armistiţiului.

Preşedintele  moldovean  de  atunci,  Mircea Snegur,  a  avut  toate  justificările  juridice  şi politice să ordone contra-ofensiva de la Tighina. La  fel, preşedintele georgian Mihail Saakaşvilli a fost deplin îndreptăţit să contra-atace în Osetia de  Sud,  unde  autorităţile  legitime  erau  supuse unui  asalt  continuu.  Dar  atât  preşedintele Snegur,  cât  şi preşedintele Saakaşvilli  au calculat  greşit  consecinţele,  nu  au  prevăzut intervenţia  brutală  şi  directă  a  armatei  ruseşti, care a trecut rapid de la agresiunea prin interpuşi la agresiunea directă la nivel interstatal.

Republica Moldova se confruntase în 1992 cu o situaţie nemaiîntîlnită pînă atunci. Şaisprezece  ani mai  târziu, Georgia ar  fi  trebuit  să  tragă  învăţămintele necesare  din  experienţa  de  atunci  a  Republicii Moldova. Conducerea Georgiei, însă, nu a  ţinut seama  de  această  experienţă,  nu  a  anticipat scenariul escaladării controlate de ruşi.

Georgia, cu  tot sprijinul occidental pe care  îl primeşte, a pierdut  orice  posibilitate  reală  de  a  redobândi Abhazia  şi  Osetia  de  Sud.  Spre  deosebire  de Georgia, însă, Republica Moldova păstrează încă şansa  reîntregirii  cu Transnistria.

 
Prima / Vladimir SOCOR / Spre deosebire de Georgia, Republica Moldova păstrează şansa reîntregirii cu Transnistria
 
Prima
Contact
Harta
Vizitatori : 368397
Constituţia BTD | Despre Proiect | Cursuri de Instruire | Cercetare BTD | Evenimente | Publicaţii | Biblioteci | Autori | Links | Forum
Sus
Copyright © 2017 IDIS Viitorul -Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
Toate Drepturile Rezervate
Adresa : Chişinău, MD2005,
str. Iacob Hâncu 10/14
Tel. +373 22 21 09 32,
+373 22 21 36 32,
+373 22 22 71 30
Fax +373 22 27 67 86
Creat de Trimaran