Română  |  English
Prima
Contact
Harta
Chestionar
Considerati ca aportul D-tra este important pentru edificarea unei societati democratice?.
Sigur da
cred ca da
sigur nu
cred ca nu
Nu vad cum
Nu stiu
Votează
Arhiva
Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul IDIS Viitorul - Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
 
European Leadership Program
Democracy Debate
In calea spre Parlament
Prima / Evenimente / În diplomație, cele mai bune soluții sunt cele ale exemplelor pozitive
24.12.2013
În diplomație, cele mai bune soluții sunt cele ale exemplelor pozitive
Versiune tipar
   

Participanții Școlii de Liderism Politic au vizitat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde au discutat cu vice-ministrul Iulian Groza.

Tinerii au discutat următorii pași pe care Guvernul urmează să-i întreprindă după parafarea Acordului de Asociere cu UE, efectele nesemnării Acordului de către Ucraina , dar și despre declarațiile lui Dmitri Rogozin.

Vice-ministrul a precizat că până la sfârșitul lunii ianuarie 2014 urmează să fie tradus textul Acordului de Asociere (AA), care va fi publicat pentru ca cetățenii să fie cât mai informați. mai mult, în primăvara anului următor va fi lansată o Agendă de implementare a AA.

”Integrarea Europeană este o transformare, un proces și nu o finalitate”, a precizat vice-ministrul, încurajând tinerii să vină cu propriile comentarii și analize, dar sugerându-le totodată, că cele mai bune soluții sunt cele diplomatice, în baza bunelor exemple și nicidecum cele agresive, impuse forțat.

Cât privește acțiunile lui Rogozin, Iulian Groza a precizat că ”fiecare țară are problemele sale, iar noi nu avem dreptul să judecăm sau să criticăm, ci să încercăm să păstrăm relații bune cu toți vecinii, și cu Federația Rusă și UE deopotrivă”.

Tinerii s-au arătat mulțumiți de discuția purtată cu vice-ministrul, precizând că vor ține cont de sfaturile sugerate în viitoarele lor cariere.

Şcoala de liderism politic este un proiectul implementat de IDIS “Viitorul” cu suportul financiar al Fundaţiei Hanns-Seidel şi are drept scop instruirea politică a tinerilor lideri din R. Moldova.

Pentru detalii contactaţi Coordonatorul proiectului la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail : ghenadie.mocanu@gmail.com

1538155_10201348458974084_1525144685_o.jpg   P1010635.jpg

P1010623.jpg P1010624.jpg

 

 
Prima / Evenimente / În diplomație, cele mai bune soluții sunt cele ale exemplelor pozitive
 
Prima
Contact
Harta
Vizitatori : 364872
Constituţia BTD | Despre Proiect | Cursuri de Instruire | Cercetare BTD | Evenimente | Publicaţii | Biblioteci | Autori | Links | Forum
Sus
Copyright © 2017 IDIS Viitorul -Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
Toate Drepturile Rezervate
Adresa : Chişinău, MD2005,
str. Iacob Hâncu 10/14
Tel. +373 22 21 09 32,
+373 22 21 36 32,
+373 22 22 71 30
Fax +373 22 27 67 86
Creat de Trimaran