Română  |  English
Prima
Contact
Harta
Chestionar
Considerati ca aportul D-tra este important pentru edificarea unei societati democratice?.
Sigur da
cred ca da
sigur nu
cred ca nu
Nu vad cum
Nu stiu
Votează
Arhiva
Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul IDIS Viitorul - Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
 
European Leadership Program
Democracy Debate
In calea spre Parlament
Prima / Evenimente / Modele de dezvoltare rurală: cazul Estoniei
07.02.2014
Modele de dezvoltare rurală: cazul Estoniei
Versiune tipar
   

După o scurtă pauză, Școala de Instruire Politică a reînceput cursurile, primul din acest an fiind susținut de Kitty Aadam, stagiar al IDIS ”Viitorul”, masterandă în Finanțe la Universitatea Tehnică din Tallin, Estonia. Subiectul discutat a abordat modelele de dezvoltare rurală în Estonia. Subiectul a fost abordat în contextul în care anterior, tinerii au purtat discuții despre sistemul de dezvoltare rurală în R. Moldova cu Liubomir Chiriac, directorul executiv al IDIS ”Viitorul”. Astfel, aceștia au avut posibilitatea să compare cele două sisteme.

După ce a făcut o prezentare a țării, Kitty Aadam a explicat modul în care sunt divizate și administrate cele 15 comitate (echivalentul județelor). Administratorii comitatelor sunt aleși pe un termen de 5 ani. Fiecare județ este în continuare împărțit în municipii (omavalitsus), acestea fiind de două tipuri: urbană și rurală. Consilierii locali sunt aleși pentru un mandat de patru ani, alegând totodată și primarul. Principalele responsabilități ale consilierilor locali sunt: învățământul primar și secundar, activități culturale, de asistență socială, locuințe, protecția mediului, de eliminare a deșeurilor, siguranța publică etc.

Totodată, Kitty a explicat și modul în care funcționează sistemul de impozitare la nivel local, rata totală de impozitare în Estonia fiind de 49,4%, în Republica Moldova este de 40,4%. Un alt subiect abordat a făcut referire la subvențiile europene pentru agricultură, dimensiunea și modul de distribuire fiind negociate anual de către o comisie specială a guvernului și reprezentanții autorităților locale.

Ca și în Republica Moldova, în Estonia este planificată o reformă administrativă, care urmează a fi realizată până în 2017. Cât privește modul de dezvoltare a orașelor, diferența dintre ele este mare, doar unele dintre ele fiind dezvoltate și înfloritoare.

Participanții s-au interesat de modul în care subvențiile europene sunt utilizate și în cazul în care micii întreprinzători beneficiază de granturi pentru dezvoltare, cum era situația înainte de a adera la Uniunea Europeană, care sunt principalele activități în zonele rurale, atitudinea statului față de tinerii specialiști, etc.

Şcoala este un proiectul implementat de IDIS “Viitorul” cu suportul financiar al Fundaţiei Hanns-Seidel şi are drept scop instruirea politică a tinerilor lideri din R. Moldova, fiind o continuare a programului “Advanced Political Learning and European Leadership for Highly Motivated Young Leaders in Moldova” implementat în 2006-2007, 2008 şi 2011-2012.

Pentru mai multe detalii contactați coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu la numărul de telefon 0 22 221844 sau adresa de e-mail ghenadie.mocanu@viitorul.org 

P1010793.jpg          P1010796.jpg

P1010799.jpg           P1010801.jpg

P1010803.jpg          P1010811.jpg

 
Prima / Evenimente / Modele de dezvoltare rurală: cazul Estoniei
 
Prima
Contact
Harta
Vizitatori : 371714
Constituţia BTD | Despre Proiect | Cursuri de Instruire | Cercetare BTD | Evenimente | Publicaţii | Biblioteci | Autori | Links | Forum
Sus
Copyright © 2017 IDIS Viitorul -Institutul pentru Dezoltare şi Iniţiative Sociale
Toate Drepturile Rezervate
Adresa : Chişinău, MD2005,
str. Iacob Hâncu 10/14
Tel. +373 22 21 09 32,
+373 22 21 36 32,
+373 22 22 71 30
Fax +373 22 27 67 86
Creat de Trimaran